ajax loader container

Alexandru 'Andy' Sivu


Informatii

Ape preferate: Lacuri cu crapi capitali

Nade preferate: Hot Fish

Echipamente preferate:

Metode preferate: Pescuit plantat

Record personal: crap comun 29.1kg

Prezentare

ALEXANDRU 'ANDY' SIVU:

 

Pescuiesc de 15 ani la crap si pot spune ca sunt printre primii pescari de crap din Romania care a adoptat noul curent, intrat in vocabularul nostru drept  'carp fishing'. La inceput, eram la curent cu tot cea aparea in domeniul echipamentelor si nadelor urmarind oferta magazinelor cu traditie din Marea Britanie. 

 

Dupa ce am trecut prin faza pescuitului aruncat din mana, am ajuns sa consider ca pescuitul plantat imi ofera o multime de alte avantaje: o suprafata de apa acoperita mai mare, posibilitatea folosirii sonarului, o prezentare mai sigura a momelii, control mai bun al pestelui in dril si posibilitatea de a face strategii de nadire mai elaborate.

 

Ani de zile am folosit boiliesuri ready made, din punga, de la firme consacrate. Am avut rezultate satisfacatoare spre bune, insa simteam deseori ca nada ma tine pe loc si, in sesiunile mai lungi, observam ca aveam pauze neobisnuite in trasaturi, uneori in intervalele orare cele mai bune. Stiam ca asta este un semn de slabiviune specific boiliesurilor ready made care nu pot sustine campaniile de nadire lungi si apare, de obicei, pe lacurile unde pestii au termen de comparatie cu boiliesurile proaspete, superioare din punct de vedere nutritiv. Pescuind pe lacuri cu presiune mare din partea pescarilor, stiam ca trebuie sa fac o schimbare. 

 

Colaborarea cu Select Baits a venit la momentul potrivit, acum mai bine de 3 ani, din momentul in care firma a luat fiinta. Mixurile lor de baza bogate in fainuri de peste sunt in linia viziunii mele asupra nadelor pentru crap, iar Hot Fish pare sa fi fost conceput special pentru mine. 

 

Pescuiesc cat pot de mult intr-un sezon, de cand se dezgheata apele si pana cand vremea sau proprietarul lacului ajung sa ma forteze sa stau acasa. Incerc sa-mi organizez partidele de pescuit pe cat mai multe zile, rareori mai putin de 5 zile. Am observat ca partidele lungi aduc pescarul in avantaj si rezultatele tind sa se imbunatateasca cu fiecare zi.

 

Acord o mare importanta ultimilor metri ai liniei de pescuit, inaintasului si forfacului. Pentru ca nada si montura sunt cele care ma pun in contact cu pestele, nu fac niciodata compromisuri la calitatea acestora.