Recolta de toamna cu HOT FISH
Alaturi de lunile de primavara, sfarsitul de sezon este poate cea mai buna perioada pentru adaugarea catorva trofee in galeria personala. Ultima saptamana a lunii octombrie ma gasea pe Pilhan, unul dintre locurile mele preferate de pe Tancabesti. Conditiile meteo cu temperaturi de pana la 20 de grade in timpul zilei imi dadeau sperante pentru o partida placuta si chiar reusita daca pestii s-ar fi aratat dornici sa colaboreze.
Locul pe care pescuiam sa gaseste spre capatul lacului, intr-o zona cu plauri. Am pescuit de multe ori aici si ma bazam pe cateva locuri fierbinti care au produs pesti frumosi in majoritatea partidelor. Secretul consta in canalele care strabat plaurii pe dedesubt si care functioneaza ca adevarate cai de comunicare dintr-o parte in cealalta. Tineti cont ca plaurii despre care vorbim sunt imensi, iar aceste canale condenseaza pestii de pe toata suprafata lor. Daca reusesti sa gasesti aceste guri de comunicare, ai sanse mari sa prinzi constant.
Am pescuit cu monturi cu plumb culisant incerand sa ofer crapilor ceva mai mult timp pana sa ajunga sa se intepe. La acest tip de montura, auto inteparea se poate provoca fie printr-un opritor pus la o oarecare distanta pe leadcore, fie prin simpla rezistenta pe care apa o aplica firului principal. Avantajele monturii culisante se vad mai ales pe balti supuse presiunii pescarilor si unde crapii au invatat sa nu mai demareze in tromba dupa ce au simtit montura atasata momelii.
Toti cei care au vazut celebrele filme Korda Underwater au putut observa ca un crap care nu se sperie cand simte montura are sanse mari sa o scuipe, nepermitand carligului sa penetreze in carne ajutat de socul produs de greutatea plumbului. Monturile culisante si forfacurile lungi de pana la 50cm dau pestelui cateva secunde in plus de libertate pana sa apuce sa simta firul sau greutatea plumbului.
Pun mare pret pe agerimea carligelor si verific intotdeauna ca varful sa fie perfect ascutit. Toata munca si asteptarea sunt in van daca fractiunea de secunda in care carnea pestelui ia contact cu carligul nu se finalizeaza cu un semnal in senzor. Carligele mele preferate de ceva vreme incoace sunt Solar 101, incredibile pentru raportul obtinut intre agerimea varfului si robustetea constructiei.
Am mers ca nada pe boiliesurile HOT FISH, cu care pescuiesc deja de aproape trei sezoane si inca nu simt ca ar trebui sa le schimb. Intrunesc caracteristicile cautate de mine la un boilies: doza mare de fainuri de peste tratate la rece, extracte marine de calitate, condimentate puternic cu pudra de chilli si au o structura aerisita care permite boiliesului sa lucreze rapid. Partea lichida contine proteina de peste solubila, drojdii, condimente lichide, ulei de paprika, CSL si doua dintre cele mai bune arome de peste mare, Monster Crab si Black Pepper Essential Oil.
Strategia a dat roade si incepand de a doua zi am prins constant. In varfurile de activitate, aveam cate doi pesti in minciog. Ultima noapte a fost cea care a venit ca o rasplata a muncii mele: sase pesti de peste 15kg prinsi consecutiv. Sesiunea foto a inregistrat trei exemplare superbe de crapi comuni: 17.2 , 17.5 si 18.3kg.